Misterul orientarii

Întrebările legate de modul de orientare al liliecilor au început să apară în vara anului 1793, în urma experimentului făcut de către savantul italian Lazzaro Spallazani. Acesta a întins numeroase fire subţiri în clopotniţa catedralei din Padova, apoi a luat câţiva lilieci, le-a aplicat ceară pe ochi, după care i-a eliberat. A doua zi a prins liliecii supuşi experimentului şi spre surprinderea lui a constatat că liliecii au reuşit să zboare şi să se hrănească, iar văzul nu era unul din simţurile indispensabile. De asemenea a constatat că liliecii zburau fără să atingă firele.

Inspirat de experimentele savantului, naturalistul elveţian Charles Jurine s-a gândit să înfunde urechile liliecilor. Rezultatul a fost neaşteptat, liliecii nu au fost capabili să se orienteze şi să distingă obiectele înconjurătoare, lovindu-se de firele întinse şi de pereţi.

Georges Cuvier, anatomist şi paleontolog francez, a contestat cercetările celor doi şi a emis ipoteza conform căreia liliecii posedă un simţ tactil foarte fin localizat pe pielea extrem de subţire a aripilor, sensibile la presiunile aerului care se formează între obstacol şi aripi. Astfel animalul era nevoit să ocolească obstacolul semnalat prin schimbarea presiunii aerului.

Această ipoteză a avut credibilitate în cercurile ştiinţifice mai bine de 150 de ani. În anul 1912, întâmplător, Maxim, inventatorul mitralierei cu încărcător automat, a emis ipoteza că liliecii se orientează cu ajutorul ecoului produs de zgomotul proprilor aripi. După acest principiu el şi-a propus să construiască un aparat care să avertizeze navele de apropierea icebergurilor. Explicaţia reală a fost dată mai târziu de savanţii americani D. Griffin şi R. Galambos, care au folosit un aparat de detectare a ultrasunetelor şi a constatat că liliecii emit sunete imperceptibile de urechea umană. Astfel ei au reuşit să stabilească şi frecvenţele pe care erau emise sunetele.

Liliecii şi insecticidele

De-a lungul timpului, datorită lipsei cunoştinţelor generale despre viaţa liliecilor şi a ideilor preconcepute ale oamenilor (se agaţă în păr – lucru total neadevărat, sug sângele oamenilor – amintim că liliecii din Europa sunt insectivori, deci se hrănesc cu insecte) s-au înregistrat numeroase incidente, care au dus la scăderea dramatică a populaţiilor de lilieci. Reducerea populaţiilor de lilieci determină creşterea necontrolată a insectelor dăunătoare, lucru care se răsfrânge asupra producţiei agricole. Scăderea producţiei agricole are impact negativ asupra stilului de viaţă uman.
Utilizarea insecticidelor în agricultură ca metodă de combatere a insectelor dăunătoare este atât ineficientă cât şi distructivă. Ineficienţa prin faptul că dăunătorii devin rezistenţi şi distructivă prin faptul că poluează solul, apa şi se acumulează în organismele vii.
Dintre proprietăţile generale ale insecticidelor amintim: se menţin în mediul înconjurător un timp foarte îndelungat până la descompunerea parţială sau completă, sunt transportate la distanţe mari faţă de surse, se depun în ţesuturile organismelor vii, pătrund în lanţul alimentar – ajung în: hrană, apă, aerul inspirat, exercită acţiuni toxice.
Care este costul pentru o viaţă mai sănătoasă din acest punct de vedere?!
Prin urmare, ar fi mai bine să ajutăm „sanitarii nocturni” să devină mai „puternici”, să îi ocrotim şi să le favorizăm condiţiile trai.
Rolul, pe care îl pot avea liliecii în combaterea insectelor dăunătoare impune reconsiderarea acestora ca una din principalele specii utilizate în combaterea biologică a dăunătorilor. (Organizaţia Internaţională de Luptă Biologică – O. I. L. B. – a definit combaterea biologică ca o utilizare a organismelor vii şi a produselor activităţii lor biologice, cu scopul reglării populaţiilor de dăunători. Prin acestea se subliniază, utilizarea conştientă a duşmanilor naturali ai dăunătorilor).Un prim pas care trebuie făcut este să asigurăm stabilitatea populaţiilor de lilieci. Acest lucru poate fi făcut printr-un comportament adecvat, de exemplu: păstrarea liniştii când întâlniţi o colonie de lilieci într-un pod, într-o peştera/mină şi nederanjarea lor în orice fel, menajarea arborilor în care aceştia s-au „cazat” etc.
Dacă prezenţa omului în viaţa liliecilor va fi neînsemnată, pe lângă stabilitatea populaţiilor existente, ar putea creşte numărul de indivizi, asigurându-ne astfel un număr mai mare de „gardieni ai nopţii”.
Distribuţia liliecilor, în zonele critice unde se face simţită lipsa lor, poate fi dirijată prin amplasarea unor căsuţe pentru lilieci în livezi şi păduri (dacă pădurea este una tânără şi arborii nu au scorburi).
În cazul în care, doriţi mai multe informaţii despre cum să atrageţi liliecii în grădina dvs., care dintre lilieci au cel mai mare apetit pentru insecte, sau alte curiozităţi despre viaţa lor, vă aşteptăm întrebările.

Întâmplări cu lilieci

Un om şi un liliac, fiecare cu treburile lui; din intâmplare ajung faţă în faţă, se uită unul la celălalt, brusc se sperie amandoi şi înspăimântaţi prind viteză spre direcţii opuse... cam aşa stau lucrurile în secolul XXI. Dar cât de tare trebuie să fugim de lilieci?

Eram intr-un taxi vara trecută. Taximetristul, mai curios din fire mă intreabă cu ce mă ocup. Mare greseală... când i-am zis că mă întâlnesc cu colegii şi mergem să căutăm lilieci, acesta s-a speriat atât de tare încât a bruscat involuntar volanul maşinii şi am evitat ca prin minune un accident... apoi a început să strige supărat că i-a intrat un liliac în păr când era tânăr. M-am uitat mai bine la el şi intr-adevar, domnul era chel... Dar ma îndoiesc că s-a datorat liliecilor. Ei se folosesc de ultrasunete ca să detecteze obstacolele şi hrana, şi detectează fire chiar mai subţiri decât cele de păr. Noi, fetele cu părul lung din Asociatie, fane înfocate a liliecilor, am mers de multe ori în peşteri cu lilieci, în speranţa că o să-i prindem mai uşor dacă se agaţă în păr. Dar nu am avut niciodată bafta asta. Dacă s-a întâmplat ca liliacul să zboare foarte aproape de capul acelui domn, asta a fost fie din cauză că încerca să zboare când a fost surprins şi nu avea spatiu suficient, fie a prins un ţânţar care zbura aproape de capul lui. Dacă a fost ultima variantă, atunci domnul acela ar trebui să-i fie recunoscător liliacului că l-a salvat de la înţepatura ţânţarului şi poate de la o posibilă iritaţie a pielii... se ştie că ţânţarii sunt vectori de transmitere a multor boli. Cel mai mic liliac de la noi din ţară, Pipistrellus pipistrellus care cântăreşte 3 grame şi stă relaxat într-o cutie de chibrituri, poate mânca peste 1500 de ţânţari pe noapte! Şi dacă te gândeşti la cât poate mânca un liliac mare ( Myotis myotis, de dimensiunea unei vrăbii), aproape că ţi-ar veni să iei unul cu tine în delta, mai ales că sprayurile şi cremele anti-ţânţari nu-şi prea fac efectul...

Şi partea bună este că liliecii din ţara noastră sunt doar insectivori, sunt tăcuţi şi nici nu ştim când sunt în jurul nostru. Cu toate că ei încearcă să nu ne deranjeaze, viaţa lor crepusculară a stârnit multe mituri şi superstiţii de-a lungul anilor, care nu împiedică nici în ziua de azi unii oameni să spargă pietrele din peşteri în căutarea comorilor ascunse, sau să facă foc în peşterile unde sunt lilieci, ca să înlăture “magia neagră”. Din această cauză, respectiv a faptului că aceştia sunt ucisi din cauza necunoaşterii modului lor de viaţă şi a foloaselor pe care le aduc naturii, s-au adoptat mai multe legi prin care acestia sunt ocrotiţi.

Dar poate că o sa mai auzim întâmplări cu ei, amuzante pentru unii şi înspăimântătoare pentru alţii...

Asociatia pentru Protectia Liliecilor din Romania - Sibiu

Protecţia liliecilor? Ce o mai fi şi asta? Da’ la ce le trebuie blog? Da’ cine îşi pierde vremea cu aşa ceva? Oare caştigă bani? Da’ sunt buni liliecii ăştia la ceva? Probabil acestea sunt primele întrebari care trec prin mintea celor care aud de noi. Noi…..caţiva tineri sibieni pasionaţi de natura şi preocupaţi de lilieci ne rupem din timpul liber să colindam pe munţi, prin peşteri, turle de biserici, poduri de case să găsim lilieci. Toţi voluntari, fete şi băieţi, cu studii, varste şi profesii diferite. Cu aceeaşi ardoare căutam şi oameni deschişi şi dornici să ne asculte cateva minute în care să le explicam că aceste animale sunt protejate de lege, că fără lilieci am fi invadaţi de tanţari, că agricultura ar fi la pămant din cauza dăunătorilor şi în final, contrar miturilor împămantenite de generaţii, să le transmitem ca liliecii nici nu se prind în par şi nici nu sug sange, deci pot dormi liniştiţi. Căutăm să comunicăm aceste lucruri pe orice cai, iar acest blog este unul dintre ele. Miturile, ignoranţa, neştiinţa fac misiunea noastra grea, dar nu imposibila. Daca tu, cel care citeşti acum aceste randuri te vei gandi mai bine înainte să omori sau să răneşti un liliac, iar acesta va scapa viu şi nevătămat din manuţele tale sau ale prietenilor tăi, atunci înseamnă că ai contribuit din plin la protecţia liliecilor.