Întâmplări cu lilieci

Un om şi un liliac, fiecare cu treburile lui; din intâmplare ajung faţă în faţă, se uită unul la celălalt, brusc se sperie amandoi şi înspăimântaţi prind viteză spre direcţii opuse... cam aşa stau lucrurile în secolul XXI. Dar cât de tare trebuie să fugim de lilieci?

Eram intr-un taxi vara trecută. Taximetristul, mai curios din fire mă intreabă cu ce mă ocup. Mare greseală... când i-am zis că mă întâlnesc cu colegii şi mergem să căutăm lilieci, acesta s-a speriat atât de tare încât a bruscat involuntar volanul maşinii şi am evitat ca prin minune un accident... apoi a început să strige supărat că i-a intrat un liliac în păr când era tânăr. M-am uitat mai bine la el şi intr-adevar, domnul era chel... Dar ma îndoiesc că s-a datorat liliecilor. Ei se folosesc de ultrasunete ca să detecteze obstacolele şi hrana, şi detectează fire chiar mai subţiri decât cele de păr. Noi, fetele cu părul lung din Asociatie, fane înfocate a liliecilor, am mers de multe ori în peşteri cu lilieci, în speranţa că o să-i prindem mai uşor dacă se agaţă în păr. Dar nu am avut niciodată bafta asta. Dacă s-a întâmplat ca liliacul să zboare foarte aproape de capul acelui domn, asta a fost fie din cauză că încerca să zboare când a fost surprins şi nu avea spatiu suficient, fie a prins un ţânţar care zbura aproape de capul lui. Dacă a fost ultima variantă, atunci domnul acela ar trebui să-i fie recunoscător liliacului că l-a salvat de la înţepatura ţânţarului şi poate de la o posibilă iritaţie a pielii... se ştie că ţânţarii sunt vectori de transmitere a multor boli. Cel mai mic liliac de la noi din ţară, Pipistrellus pipistrellus care cântăreşte 3 grame şi stă relaxat într-o cutie de chibrituri, poate mânca peste 1500 de ţânţari pe noapte! Şi dacă te gândeşti la cât poate mânca un liliac mare ( Myotis myotis, de dimensiunea unei vrăbii), aproape că ţi-ar veni să iei unul cu tine în delta, mai ales că sprayurile şi cremele anti-ţânţari nu-şi prea fac efectul...

Şi partea bună este că liliecii din ţara noastră sunt doar insectivori, sunt tăcuţi şi nici nu ştim când sunt în jurul nostru. Cu toate că ei încearcă să nu ne deranjeaze, viaţa lor crepusculară a stârnit multe mituri şi superstiţii de-a lungul anilor, care nu împiedică nici în ziua de azi unii oameni să spargă pietrele din peşteri în căutarea comorilor ascunse, sau să facă foc în peşterile unde sunt lilieci, ca să înlăture “magia neagră”. Din această cauză, respectiv a faptului că aceştia sunt ucisi din cauza necunoaşterii modului lor de viaţă şi a foloaselor pe care le aduc naturii, s-au adoptat mai multe legi prin care acestia sunt ocrotiţi.

Dar poate că o sa mai auzim întâmplări cu ei, amuzante pentru unii şi înspăimântătoare pentru alţii...